Ce se asortează cel mai bine cu ROȘU

Ce se asortează cel mai bine cu ROȘU

Roșul este o culoare deosebită, intensă, însă destul de greu de asortat, datorită intensității pe care o are. În acest articol vom vorbi însă despre cum se asortează cel mai bine această nuanță. Iar la final, îți vom da și niște super idei de ținute pentru sala de fitness, legate de această nuanță superbă.

Care sunt nuanțele care se potrivesc cel mai bine cu roșu?

Nu sunt foarte multe combinații în ceea ce privește roșul, de aceea este și foarte greu de purtat. Iar linia dintre un look chic și unul “mult prea încărcat” este foarte fină. De aceea trebuie să știi cum să asortezi această culoare. Iată care sunt nuanțele cu care roșul merge cel mai bine:

  • Alb și negru. În privința acestor nuanțe, lucrurile sunt foarte simple. Deoarece acestea se asortează cu orice. De exemplu, la o ținută în care hainele sunt roșii în totalitate, încălțările și accesoriile pot fi negre sau albe. Aceste detalii, care nu sunt deloc nesemnificative, dau întregului look un aer foarte profi.
  • Gri. Este o nuanță neutră, la fel ca și albul și negrul. Neutralitatea acestor nuanțe fac ca roșul, și nu numai, să strălucească din toate punctele de vedere, scoțându-l în evidență într-un mod foarte frumos.
  • Bej/ maro/ roz. Acestea sunt nuanțe ale “pielii”, conținând de fapt roșu la bază.
  • Mov/ albastru/ portocaliu. Atunci când roșul este combinat cu aceste culori, însă niciodată în același timp, se realizează un contrast inedit, cald-rece, care creează o combinație de excepție.
  • Verde. Verdele este foarte bine cunoscut ca o culoare contrastantă atunci când este alăturat roșului. Ceea ce este și de înțeles, deoarece combinația dintre cele două este absolut extraordinară.

Ce să nu combini NICIODATĂ cu roșu

Există, în principiu, o culoare pe care nu trebuie să o combini sub nici o formă cu roșu. Aceasta este GALBENUL. Cele două culori nu se potrivesc sub nici o formă, atunci când sunt combinate, întregul aspect al persoanei care le poartă devine mult prea încărcat.

Idei de ținute fitness

Chiar și în sala de sport ținuta este foarte importantă. Inițial, trebuie să ții cont de câteva aspecte tehnice, legate de materialul din care hainele sunt confecționate și mobilitatea pe care acestea ți-o oferă. De exemplu, articole vestimentare pentru sală de la unique sunt realizate din materiale de cea mai înaltă calitate, lucru care face ca acestea să reziste în timp. Pe lângă aceste lucruri se așează extrem de bine pe corp, iar colanții cu push-up sunt absolut demențiali!

Iată câteva articole de pe site-ul nostru în culorile menționate anterior, care te vor ajuta să creezi super ținute, în care roșul să predomine:

  • Roșu. Setul fitness “Amber” Red este o explozie de roșu, care poate fi accesorizat foarte ușor. Ținând cont de sfaturile pe care ți le-am dat mai sus, poți alege să porți încălțări sau accesorii în diferite culori, precum alb, negru, gri etc.
  • Alb, negru și gri. Aceste non-culori dau foarte bine în combinație cu roșul, fie că alegi încălțări, accesorii sau chiar topuri sau colanți, în combinație cu roșu vor arăta minunat.

De asemenea, pe site-ul nostru vei găsi și articole vestimentare în celelalte nuanțe menționate. Aruncă o privire pe site-ul nostru și alege ținutele care ți se potrivesc!

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *